Se stingeau gândurile...

Ocean nepătruns de lumină şi gânduri,

întunericul dens inundă cuprinsul,

asemenea cedrului Isus rămâne în luptă,

mâinile şi picioarele prinse în cruce

devin aripi pentru sufletul căzut în ţărână...

La Golgota timpul nu mai poate să curgă,

pierdut printre ierburi şi stele

omul se zbate şi strigă,

dar cine să vină şi cine să asculte?

Fiul lui Dumnezeu  murise pe cruce...

Se mişcă din temelii stâlpii pământului,

plâng ştergându-şi lacrimile îngerii,

se sting pe cer razele soarelui ...

Întunericul acoperă întinderile,

aleargă căutându-şi rostul gândurile,

nu ştiu pe cine să-şi mai aşeze temelia idealurile...

Încet-încet pe Golgota dispăreau dorurile,

se spărgeau în particule invizibile speranţele,

erau de nedescifrat tainele,

nimeni nu mai ştia încotro curg clipele...

Într-un vid de inexistenţă aparent tăcută,

Fiul lui Dumnezeu se odihneşte-n stâncă,

acolo unde pietrele vor învăţa s-asculte,

în clipa în care vocea unui înger

va trezi din tăcere mormântul...

Cad în ţărână forţele Romei păgâne

asemenea trestiei în plină furtună,

cântă îngerii buni în cer osanale,

pe pământ va fi iarăşi viaţă,

iubire şi iertare...

Uimite de atâta risipă,

clipele încep iarăşi să curgă,

fiinţa umană se pleacă tăcută,

inima admiră Iubirea la cruce...

Nimeni nu mai poate umbri fericirea,

Isus a înviat,aceasta e vestirea...

Lumina acoperă cu har orizontul,

se aude tot mai clar strigătul final al planetei...

Cuvântul inundă cu  nard  omenirea,

cu braţele larg deschise,

Isus oferă în dar tuturor veşnicia!

Gabriel Neagu

16 04 11.

Distribuiti acest continut