Mă dor norii de-atâta cer,

iar albastrul mi se scurge pe pleoape.

Degeaba tindeţi, copaci, să strângeţi

raze între crengi.

Puteţi aduna doar frunze.

Dar noi...

Noi vom zbura dintre gânduri,

vom risipi spinii

în colţurile lumii

uitate printre secunde.

Vom face timpul sul.

Îl vom uita pe-o boltă.

Vom închide amintiri între nopţi.

Noi...

Vom atinge albastrul staruind între gene.

Distribuiti acest continut