La uşa laodiceeană

Eu stau de mult la uşa ta şi bat,
Şi sun, şi deseori te chem pe nume,
Vreau să petrec cu tine împăcat,
Căci ştiu cu cât amar te'am căutat.
Dar, iată azi eşti tot un om de lume...

De mult aştept la uşa ta, dar tu
Mă prigoneşti, tinîndu-Mă afară
Şi pate te sfieşti ca să-Mi zici "nu!",
Sau te-ai deprins cu vorba mea de-acu,
Iar Eu aştept din seară până-n seară...

La uşa ta aştept, aştept de mult,
Şi sper...cînd aud paşi de-apropiere...
Dar nu, n-a fost nimic, Mi s-a părut...
O, dacă-ai fi deschis! - căci ai putut -
Şi iarăşi mă trec lacrimi de-njunghere...

La uşa ta mai stau puţin şi-aştept;
Mi-e greu ca să te las pe veşnicie...
Cu glas de Salvator şi de Profet,
Bat tot mai des şi încă tot mai cred
Că-ţi vei deschide inima târzie...

Deschide-Mi suflet drag, răscumpărat!
Nu-i alt drumeţ, ci Însuşi Creatorul...
Sunt Fratele mai mare, Cel uitat,
Cristos în chip de rob, înlăcrimat...
Eu ţi-am făcut şi casa şi zăvorul...

Deschide-acum, deschide-Mi ca să intru,
Căci ţi-am adus iertări şi nemurire.
Nu cat bani, ci altul Mi-e colindul;
Vreau să-ţi sfinţesc în faţă labirintul
Şi să revărs miresme de iubire...

La uşa ta bat azi nerăbdător,
Iar inima îmi bate tot mai tare
Când ştiu că-Mi poţi deschide-aşa uşor.
Ascultă-Mă şi trage de zăvor!
Ia-ţi astăzi, astăzi, hotărârea mare!

Distribuiti acest continut