Crezul Dragostei

 

Cand am intrat in legamant

Si-am acceptat sa Iti urmez

O, Doamne, -al Tau Cuvant

M-a intarit, sadind un crez .

 

E crezul sfant al dragostei

Venit din marea vesnicie,

Sa-nvinga legea grea a firei,

Si transformat omul sa fie .

 

Prin El, am inceput urcusul,

Pricipiu-n fapte indraznete,

Escaladand cu greu suisul

Spre piscuri-nalte si marete .

 

Si-am nazuit mereu mai sus

Pe scara treptelor spre Soare,

Avand un dor tainic, nespus,

Sa fac in mine o schimbare .

 

Pe calea muntelui Golgotei

M-am straduit sa implinesc,

Faptele scumpe, dragostei,

Dupa Modelul Cel Ceresc .

 

Sa fiu patruns cu-nflacarare

De-al ei principiu jertfitor,

Si nu de-arama sunatoare,

Nici de chimval zanganitor .

 

De as vorbi in limbi straine

Sa para a fi chiar ingeresti,

Fara de dragoste-orisicine,

Le va afla, doar omenesti .

 

Si chiar, de as avea si darul

Cel mai maret de-a profeti,

Fara de dragoste, amarul,

Intregul crez, i-mi va zdrobi .

 

De as cunoaste toata stiinta

Si tainele sa pot cuprinde,

Dac-as avea toata credinta

Sa vad ca muntii, se intinde...

 

Fara-acea dragoste deplina

De Dumnezeu, nu sunt nimic;

Doar umbra unui eu, haina,

Ce merge-n jos, pana ce pic .

 

Si chiar daca averea toata

Mi-as imparti, ca sa hranesc,

Saracii goi ce stau in zloata

Si zi de zi, ei flamanzesc...

 

Si inca si trupul de mi-as da

Punandu-l jertfa pe-un altar,

Dar dragostea, n-as poseda

Toate vor fi, doar in zadar!

 

Caci dragostea e rabdatoare

Si incununata in bunatate,

Ea face bine pentru-oricare

Si-are belsug de sanatate .

 

Pe nimenea nu pizmuieste,

Si lauda nu-si scoate-n fata,

La orice lucru se gandeste

Sa dea un sfat si o povata .

 

Ea nu se umfla de mandrie,

Cu necuviinta nu se poarta,

Si nu-si revarsa a sa manie

Prin apararea cea desarta .

 

Ea nu isi cauta, folosul sau

In centrul celor ce traieste,

Si nu gandeste-a face rau

Acelor ce-o nedreptateste .

 

De tot ce-i rau, nelegiuire,

Ea nu poate-a se bucura,

Doar adevaru’in faptuire

O poate-oricand, inviora .

 

Si-astfel, ea poate acoperi

Vorbirile multe-n greseli,

Si fapte n-ar descoperi

Care-ar produce rafuieli .

 

Ea crede totul, ca pe strune,

Punand la toti deopotriva,

Intentiile cele mai bune

Cand viata este in deriva .

 

Si, poate chiar totul suferi

Dela toti, cei ce-o barfeste,

Tendinta de-a se preamari

In palmaresul sau lipseste .

 

Si ea, nadajduieste-ntruna

Cand lupta va fi terminata,

Sa capete pe veci cununa

A biruintei, mult visata .

 

Caci dragostea nu va pieri

Si nici-odata nu s-o stinge;

Proorociile, toate-or sfarsi,

Pe ea pacatul n-o atinge .

 

Chiar orice limbi vor inceta

Si orice stiinta va apune,

La tot ce stim,vom renunta,

In fata atator lucruri bune .

 

Acum raman, acestea trei:

Credinta, prin nadejdea tare,

Si cea mai mare-n dreptul ei,

E dragostea cea jertfitoare!

 

Ea e Cuvantul strans cu drag

In inima-mi ca si-un trofeu,

Caci n-are limita, nici prag,

Dragostea-n veci,va fi mereu!

 

Ea-mi este crezul mantuirii,

Imbold in bine de neinfrant,

Sperand la vremea innoirii

Sa merg cu ea, in cerul sfant .

 

Flavius Laurian Duverna

 

 

< Anterior		Următor >