Zborul...
Prin ceaţa deasă a timpului,
cu picioarele încălţate în plumbul preocupărilor noastre
şi cu mâinile pline de gunoaie uscate,
fiinţa umană simte imboldul să zboare spre Casă...
Cu teamă în suflet şi cu mintea
încărcată de amintiri crude ,
omul se frământă neştiind spre cine să strige...
Se ridică în picioare,
întinde mâinile ca într-o cuminte consacrare,
priveşte spre cer şi încearcă să zboare...
La prima încercare ,cade,
şi tot aşa până înţelege că singur
niciodată nu va putea să zboare în zare...
Cu mâinile şi picioarele rănite
se apropie de cruce,
dar cine să-l ajute?
Golgota este pustie şi rece,
doar vântul indiferenţei îşi face loc
printre gânduri pierdute şi trestii...
Cu ultime forţe se suie pe cruce şi priveşte....
De pe înălţimea lepădării de sine,
altfel se vede lumea...
Alături,cu haina albă a neprihănirii pe braţe,
Isus îl aşteaptă...
Rămas fără cuvinte,omul priveşte iarăşi spre cruce...
Isus întinde spre el mâinile Sale străpunse de cuie,
haina neprihănirii îi vine aşa de bine...
Se uită în oglindă,
Cuvântul devine lumină,
apoi îşi deschide larg inima şi admiră Iubirea...
Se ridică în picioare,
desface braţele şi zboară...
Pe norul cel alb,împreună cu Isus,
fiinţa umană devine pasăre albă...
Gabriel Neagu
15.04.11.
Articole similare
| < Anterior | Următor > |
|---|







Incarc poll...



