Dumnezeu ne cheamă  să-i conducem pe ceilalţi la slujire !

Dacă aduni  de pe stradă o ceată de copii fără adăpost, şi, după ce îi curăţi, îi îmbraci cu cele mai scumpe şi mai bune haine; dacă le oferi cea mai gustoasă şi mai hrănitoare masă; le pui la dispoziţie casa ta în întregime, ba chiar le angajezi şi personal  de întreţinere, nu ai făcut decât să  te foloseşti de cineva pentru liniştirea conştiinţei tale.
Oricine ar fi cel pe care îl ajutăm, nu avem dreptul să  ignorăm dreptul şi datoria acestuia de a  se împărtăşi din bucuria dăruitorului. Dacă primim fără să oferim, suntem cei mai nefericiţi oameni. Toate fiinţele create de Dumnezeu, au în  programul existenţei lor nevoia de a oferi şi împlinirea care decurge din aceasta.

După o binecuvântată umblare împreună cu ucenicii Săi, Mântuitorul, adresează o chemare la slujire.
A împărtăşit cu ei  dragostea  divină; a manifestat faţă de ei înţelegere, acceptare şi dragoste; i-a instruit  şi  le-a arătat drumul. Dar în final a rostit o aşteptare specială: „Faceţi şi voi la fel !”
Nu foloseşte la nimic slujirea  fără lecţia slujirii. Nu are nici un rost învăţătura fără chemarea la învăţarea  altora. Este inutil să dăruieşti fără a lăsa pe primitor să guste din bucuria dăruirii personale.

Nu se va schimba nimic în această lume, decât atunci când vom şti să-i chemăm pe cei slujiţi de noi sau de Dumnezeu, la slujire.
Un om fără chemarea la slujire este ca şi un student fără meserie. Un soldat instruit dar fără misiune, este un eşec.
De cele mai multe ori este mai uşor să ajutăm de cât să-i chemăm pe alţii la slujire.
De ce ?
Pentru că o chemare la slujire presupune încredere. Dumnezeu are încredere în noi, dar noi în ceilalţi avem? Descoperim în ceilalţi calităţi şi daruri pe care să le vedem folosite în slujirea altora?
Chemarea  la  slujire  înseamnă încredere, înseamnă preţuire, înseamnă  risc.

Dumnezeu ne cheamă să-i conducem pe alţii la  slujire  !

< Anterior		Următor >