Dumnezeu mă cheamă la compasiune !

Nu-i mare lucru. Pot oferi din banii mei celor nevoiaşi. Pot împărţi pâinea mea cu cel flămând. Pot renunţa la drepturile mele în favoarea altora...pot foarte multe lucruri.
Vreţi să ştiţi ce nu pot?

Nu pot să mă prefac îndurerat atunci  când ceilalţi suferă. Nu pot să nu vă judec atunci când suportaţi consecinţele propriilor greşeli. Mi-e aproape imposibil să simt împreună cu voi durerea, decepţia, pierderea şi chiar bucuriile.
Pot  fi învăţătorul vostru şi pot fi sluga voastră; accept să donez sânge pentru voi  sau să cedez medicamentele mele. Dar de aici şi până la a simţi cu voi mai este cale.

Consider chemarea de a simţi  cu ceilalţi, ca fiind cea mai grea chemare.

A simţi cu ceilalţi, înseamnă a-i cunoaşte; iar a-i cunoaşte înseamnă să petreci timp cu ei.
A simţi cu alţii înseamnă să-i înţelegi; cum să-i înţelegi pe ei când nu te înţelegi pe tine însuţi?
A simţi cu ceilalţi înseamnă  să uiţi de tine; dar cum să uiţi de tine când tu eşti în centrul atenţiei?

Oare ştia Dumnezeu  ce înseamnă a simţi cu ceilalţi, atunci când m-a chemat să fac acest lucru? Se pare că da...

Stă Isus alături de Maria şi Marta, le vede suferinţa şi disperarea, înţelege amărăciunea lor şi plânge.  
Priveşte printre umbrele morţii. La călăii Săi, adunaţi în jurul crucii şi, făcând abstracţie de ura lor, Îl roagă pe Tatăl: „iartă-i, pentru că nu ştiu ce fac!”.

Cum e posibil? De unde să găseşti puterea şi secretul  de a te aşeza în locul celorlalţi, în durerea şi întrebările lor; în dilemele, în frământarea şi în suferinţele care  le bântuie clipele?

Chemarea Lui este atât de complexă. Ştiu că secretul stă în răspunsul Său la rugămintea mea fierbinte. Voi fi în stare să-mi doresc din toată inima mea să simt cu ceilalţi?

Aceasta este  chemarea Lui pentru mine.

< Anterior		Următor >