El  ne cheamă să-i învăţăm pe alţii să se roage !


E posibil ca  o societate  în care şi dragostea şi salutul şi vorbele bune se cer, să nu ştim să ne rugăm ?
Ne rugăm la funcţionarii care ne încasează impozitele şi ne rugăm la  cei care pătrund odată cu noi în intersecţie. Pentru fiecare lucru normal ne rugăm. Mai poate susţine cineva că nu ştim să ne rugăm. Cine altcineva din acest univers mai ştie atât de bine ce înseamnă rugăciunea?
Fiecare om este profesor de rugăciune.
Şi totuşi....
Cum aş putea să  fiu  profesor de rugăciune fără să ştiu ce înseamnă rugăciunea?
Cine m-ar crede  dacă nu ar vedea rezultatele rugăciunii în viaţa mea?

Că omul se roagă mereu, poate fi un adevăr dar, pentru ce se roagă şi în faţa cui se pleacă, rămâne de văzut.
Diferite modele  funcţionează ca normă în ce priveşte închinarea. Dar dincolo de ele rămâne inima goală, dezorientată şi întrebătoare după un răspuns.
Cine să  aşeze în faţa  oamenilor lecţia rugăciunii adevărate? Cine să stea drept mărturie despre răspunsul pe care Dumnezeul universului îl acordă fiecărei cereri în parte? Sunt eu? Pot  angaja viaţa mea ca o demonstraţie despre promptitudinea răspunsului divin? Pot face referire la cel puţin un moment în care am simţit foarte concret implicarea lui Dumnezeu în viaţa mea, ca răspuns al cererilor mele?

Aici este întrebarea întrebărilor.

Dumnezeu mă cheamă să fiu profesor de rugăciune. Sunt gata?
Am înţeles simplitatea rugăciunii domneşti, atât de bine încât să pot vorbi altora despre ea. Mi-am însuşit relaţia Copil-Tată, în aşa măsură încât să-i încurajez pe alţii să o trăiască în dialog cu Dumnezeu. Sunt pregătit să iert înainte de a rosti rugăciunea, pentru ca alţii să cunoască prin exemplul meu fericirea iertării?
Care este ţinta alergării mele în clipele de criză? Forţele proprii sau Dumnezeu?

El mă cheamă să-i învăţ pe ceilalţi să se roage!

< Anterior		Următor >