1. Bufonul regelui

Pentru a face acest joc este necesar să fiţi în compania unor persoane dotate cu educaţie, în sensul măsurii.

Unul dintre jucători trebuie să fie regele, un al doilea bufonul. Ceilalţi se aşează în semicerc, pentru a se bucura de spectacol.

Regele se aşează la jumătatea curţii sale. Bufonul saltă în jurul lui făcând multe strâmbături şi ţopăieli, ascultându-l cu prefăcută admiraţie. De fiecare dată când regele povesteşte o situaţie sau un fapt care i s-a întâmplat, bufonul mimează comic cuvintele sale, subliniind orice lucru vesel cu o faţă tristă, râzând când regele este trist. Expresiile feţei bufonului trebuie să fie în contrast cu ceea ce regele povesteşte.

Iată un exemplu:

“- Ascultaţi, fidelii mei supuşi! Eram foarte fericit de victoria pe care am câştigat-o asupra inamicilor noştri, dar iată că inima mea se topeşte de durere. Fiica mea, adorată, principesa Rosaura, slăbeşte, e bolnavă de melancolie pentru că nu şi-a găsit încă un soţ. Am lansat un apel către toţi principii ţărilor vecine şi ieri ni s-au prezentat doi: unul mic şi gras fără măsură, altul slăbănog, înalt şi uscat. Fata mea i-a primit râzând în hohote, dar după aceea a izbucnit în plâns…”

Cât durează acest discurs, bufonul mimează cuvintele, făcându-l să râdă mai ales pe rege, decât pe ceilalţi care stau şi privesc.

Pentru că bucuria este contagioasă, se întâmplă ca regele să se înveselească la faţă şi să râdă tare. Acesta este şi scopul bufonului, care poate lua acum postul de rege, în timp ce unul dintre ceilalţi spectatori va fi bufon

2. Interogatoriul (I)

Şeful jocului desemnează fiecărui participant o literă din alfabet, excluzându-le pe cele mai dificile.

Interogatoriul va începe, de exemplu, cu o persoană ce are litera A. Aceasta trebuie să răspundă la întrebări cu un singur cuvănt, ce începe neapărat cu  A . Dacă nu răspunde repede sau nu-şi găseşte cuvăntul, iese din joc.
3. Interogatoriul (II)

Cel care are funcţia de  conducător al jocului trebuie să pună întrebările pe sărite, de la o persoană la alta.

În răspunsuri nu trebuie să existe “Da” sau “Nu”. Interpelatul poate  zice orice altceva . El poate răspunde cu mai multe cuvinte, cu monosilabe, poate ţine un discurs, dar nu trebuie să pronunţe cuvintele fatidice dacă nu vrea să iasă afară din joc.

De exemplu:

- Ai vrea de bună voie să faci înconjurul lumii?

- Desigur. Aş alege ca iarna să vizitez ţările calde şi vara statele din nord.

- Îţi place tabloul acesta?

- Mult.

- Te simţi înclinat spre studiul matematicii?

- Niciodată. O detest.

- Ţi se pare că Ginel este prost?

- Ginel este un copil inteligent, serios şi studios. Se zice că este prost, incapabil,         dar este amicul meu pe care-l stimez mult şi pentru care am o mare preţuire.

- Cunoşti rezultatul meciului jucat astăzi?

- Este prea repede.

4. Bolnavul şi medicul

Se alege un  şef, un medic şi un pacient. Pe fiecare din jucătorii rămaşi, şeful îi numeşte cu nume de medicament şi o oră la care se ia (ex.: aspirină la ora 4). Medicul şi pacientul nu ştiu nimic.

Bolnavul stă jos şi mimează o suferinţă. Medicul, după ce îşi dă seama ce boală are pacientul, îi prescrie un tratament. El va zice tare :

“- Va lua aspirină… (cel cu numele de aspirină zice : la ora 4)… la ora 2 (iar cel cu ora 2 zice medicamentul pe care-l are, ex.: paracetamol)…”

Jucătorii trebuie să răspundă repede.

Medicul va alterna numele de medicamente cu cele de ore.

Cel care nu este atent va trebui să iasă afară din joc sau să execute o pedeapsă.

Jocul poate continua, în cazul în care toate medicamentele au ieşit din joc, prin alegerea altui medic şi a  altui bolnav.

5. Regele şi muncitorii

Cu cât mai numeroşi vor fi participanţii la acest joc, cu atât mai distractiv va fi rezultatul.

Se alege un rege, care se aşează în faţa celorlalţi jucători. Aceştia, la rândul lor, vor declara cu voce tare meseria, profesia pe care intenţionează să şi-o aleagă. De exemplu: dirijor de orchestră, barcagiu, spălătoreasă, tâmplar, brutar, şofer, bucătar, artistă, cântăreţ, medic, biciclist sau ce vor ei.

Când toţi şi-au ales profesia, regele dă viaţă jocului atingând cu un sceptru imaginar pe supuşii săi, care, fără a-l pierde din ochi pe rege, încep să facă gesturile indicate în profesiile lor : barcagiul vâsleşte, spălătoreasa săpuneşte rufele, tâmplarul rindeluieşte lemnul, brutarul frământă pâinea, şoferul conduce maşina, artista se face că recită, ciclistul pedalează, bucătarul mimează că gustă ciorba şi mestecă în oală, chirurgul operează…

Toţi mimează, deci, fără a-l pierde din ochi pe rege. Acesta, la un  moment dat; ia poziţia, de ex., a ciclistului. Imediat, toţi rămân imobili, mai puţin ciclistul, care, din acest moment, va lua locul regelui. Pentru a se mişca din nou, supuşii trebuiesc atinşi cu sceptrul.

Aceste schimbări vor deveni din ce în ce mai rapide, pentru a face uşoară confuzia. Cine greşeşte şi nu este ferm când trebuie, cine nu ia locul regelui la momentul oportun, iese afară din joc sau execută o pedeapsă.

Se poate întâmpla ca jocul să se desfăşoare în mod perfect, cu maximă disciplină, ceea ce-l va face un pic monoton. Dar, suntem siguri că cineva va intenţiona să dirijeze orchestra, va rămâne să mestece în oală sau  va murmura ceva în urechea vecinului. Este suficient pentru a crea o clipă de distracţie şi astfel să compromită perfecta desfăşurare a jocului.

6. Cine sunt eu ?

Se alege un jucător, care va sta separat. Ceilalţi se gândesc la un personaj biblic sau la o persoană cunoscută tuturor, scriu numele pe un bilet şi-l prind pe spatele jucătorului ales. Acesta nu trebuie să ştie ce scrie pe bilet.

Jucătorul va întreba: “ femeie sau bărbat, bogat sau sărac…?”, iar ei răspund: “Nu ştiu”, dar mimează răspunsul (unul dintre ei).

Jocul continuă până când jucătorul va ghici personajul al cărui nume îl poartă pe spate, moment din care locul lui poate fi luat de altcineva.

< Anterior		Următor >