Deschidere: Imn: 233 IC: Cine oare ne-a creat?

Introducere

Dumnezeu este atât de departe de fiinţele umane, încât apostolul Pavel exclamă: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Rom. 11: 33). Cu toate acestea este atât de aproape încât oricine doreşte să-L cunoască – învăţat sau neînvăţat, copil sau adult – oricine poate să pătrundă în tainele şi frumuseţile măreţiei Sale.
Pentru această ocazie vom încerca să descoperim câteva lecţii preţioase despre caracterul lui Dumnezeu dintr-un manual special. O, nu, nu poate fi găsit în bibliotecile lumii. Acest manual este doar în biblioteca lui Dumnezeu şi poate fi studiat de orice suflet umil şi doritor în a umbla alături de Cel care i-a dat viaţă.
Natura este o carte specială care mărturiseşte neîncetat despre dragostea, frumuseţea, înţelepciunea şi puterea fără egal a lui Dumnezeu. Astăzi, într-un mod simplu vom căuta să vedem ce ne spun stâncile, apa, plantele, vieţuitoarele şi stelele despre Cel care le-a creat.

1.    Ce putem învăţa de la stânci?

Căci cine este Dumnezeu,
afară de Domnul,
şi cine este o stâncă,  
afară de Dumnezeul nostru?

Ps. 18, 31
M-a scos din groapa pieirii,
din fundul mocirlei;
mi-a pus picioarele pe stâncă,
şi mi-a întărit paşii.
Ps. 40, 2
Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge,
căci este prea înaltă pentru mine.
Ps. 61, 2.

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele,
şi le face,îl voi asemăna cu un om cu judecată,
care şi-a zidit casa pe stâncă.                                               Matei 7, 24.

PARABOLA CELOR DOI CONSTRUCTORI

La început au fost prieteni..  Totul era perfect, frumos
Şi au jurat că totdeauna vor fi uniţi pentru Hristos...
Mergeau conştiincioşi la şcoală, şi cum se pricepeau la toate,
Spre cinstea dragilor părinţi au ancorat la Facultate.

Nu şi-au dorit geologia, cu roci, vulcani, peşteri, erupţii,
Nu medicina şi nici dreptul, ci Facultatea de Construcţii.
Au învăţat la fel de bine şi-au rezolvat orice problemă
Dar  dupã teza de licenţă s-au regăsit într-o dilemă:
Unde vom merge pentru lucru? Unde vom construi palate,
Castele, vile, catedrale şi ziduri tari pentru cetate?
Era pentru întâia oară când nu s-au înţeles prea bine
Şi drumul lor s-a despărţit sub vorba: „Dumnezeu cu tine!”

Unul şi-a apucat rucsacul, şi diplomele de onoare
Şi-a luat bilete la rapidul care pleca direct spre mare....
A cumpărat şi trei reviste şi un creion HB normal,
Să completeze integrame că doar e intelectual...
Ajuns la mare, inginerul, cu educaţie aleasă,
A căutat un loc, pe plajă, pentru a construi o casă.
Şi într-un timp destul de scurt, după gândit şi proiectat,
El construi la malul mării, o frumuseţe de palat.

În acest timp colegul său, şi-a luat cu el rucsacul mare,
Nu a uitat să pună-n el şi „Cartea lui cea de onoare”,
Şi Studii Biblice a luat şi un creion HB normal,
Să facă mici sublinieri, că doar e intelectual.

El a luat trenul către munte, dorindu-şi aerul, ozonul,
Având în plan să se-ntâlnească, în viitor, cu Vârful Omul...
Ajuns la locul potrivit, el căută teren ales
Cu panorama către munte, e de la sine înţeles.
A calculat, a proiectat şi, după vremea socotită,
A reuşit să dea la cheie o vilă nemaipomenită.
Dar... a sosit şi „CETECISTUL” să controleze şi să spună
Dacă minunea construită e rezistentă la furtună.

Şi vântul a pornit să bată cum nu bătuse pân-atunci...
Copaci se răsturnau în codrii, din vârf de munte cădeau stânci...
Pâraiele duceau cu ele, nisip de dragoste şi har
Şi tot nisipul  temeliei de sub palatul de cleştar.
La munte, însă vijelia avea să lase slabe urme
Chiar dacă vântul cel năpraznic şi în pământ avea să scurme...
Apele mari băteau în ziduri cu respiraţie adâncă...
Surpriză!... Temelia casei era beton legat de stâncă!

Cei doi prieteni şi-au dorit, desigur, numai reuşite;
Aveau aceeaşi facultate, însă, metode diferite...
Domnul Hristos a spus la urmă un adevăr cioplit în Lege:
Vezi CE şi CUM zideşti, creştine...Pentru că urma va alege!

Jercan Dănut Alexandru – 2003



Casa pe stâncã
Motto: “A dat ploaia, au venit şuvoaiele,
au suflat vânturile şi au bãtut în casa aceea” Matei 7:25.

Umilã casã de pãmânt
Lovitã-ades de ploi şi vânt,
Rezişti chiar de-ar înainta
şuvoaie mari asupra ta.
Cãci temelia ţi-a zidit
Pe stânca tare de granit -
Un Meşter care-ţi este scut
Din univers necunoscut.
Deşi pe dinafarã pari
Cã în curând ai sã dispari,
Întãriturã ca sã stea
Ai dintr-un alt tãrâm de stea,
Cu ornamente strãlucind,
Din nestemate de argint,
Veşminte cu-al dreptãţii fir,
Pe Chivot de-aur de Ofir.
În vase scumpe mir de nard,
şi toate candelele ard,
Stele tresar în depãrtãri
Când bolta-i plinã de cântãri.
Umilã casã de pãmânt,
Redevenit-ai Templu Sfânt.
În jilţ cu purpurã-nflorit
Domneşte Cel ce te-a zidit.

prof. Cezar Geantă


Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug,
cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere,
cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită,
cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge,
şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
acele va locui în locurile înalte;
stânci întărite vor fi locul lui de scăpare;
i se va da pâine şi apa nu-i va lipsi.
Isaia 33, 15-16.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui,
în ziua necazului,
mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui,
şi mă va înălţa pe o stâncă.
Ps. 27, 5.

Pleacă-Ţi urechea spre mine,
grăbeşte de-mi ajută!
Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare,
o cetăţuie unde sa-mi găsesc scăparea!
Ps. 31, 2.

Sugestie: După ce mai mulţi copii sau tineri au prezentat aceste versete, cei prezenţi în sală vor răspunde la întrebarea unui copil: Aşadar, de acum înainte, când mergem la munte şi ne uităm la stâncile cele mari, ce gânduri ne vor veni în minte? Ce ne învaţă ele despre Dumnezeu?
(Dumnezeu este demn de toată încrederea. La El găsim siguranţă, ocrotire şi odihnă)


Imnul 37/100: Stau pe adevăr


Dar ce putem învăţa de la apă?

Cine s-a suit la ceruri, şi cine s-a coborât din ele?
Cine a adunat vântul în pumnul lui?
Cine a strâns apele în haina lui?
Cine a hotărât toate marginile pământului?
Cum se numeşte el, şi cum cheamă pe fiul său?
Ştii tu lucrul acesta?
Prov. 30, 4.

Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug,
îl umpli de bogăţii,
şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apă.
Ps. 65,9


Cum doreşte un cerb izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu pe tine,
Dumnezeule!
Ps. 42, 1.

El mă paşte în păşuni verzi,
şi mă duce la ape de odihnă.
Ps. 23, 2.

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.
Dar oricui va bea din apa, pe care   i-o voi da Eu,
în veac nu-i va fi sete;
Ba încă apa, pe care i-o voi da Eu,
se va preface în el într-un izvor de apă,
care va ţâşni în viaţa veşnică.
Ioan 4, 13-14.
Cine crede în Mine,
din inima lui vor curge râuri de apă vie,
cum zice scriptura.
Ioan 7, 38.

Sugestie: După ce mai mulţi copii sau tineri au prezentat aceste versete despre apă, cei prezenţi în sală vor răspunde la întrebarea unui copil: Ce gânduri ne vor veni în minte când vom avea înaintea noastră acest lichid preţios? Ce ne învaţă apa despre Dumnezeu?
(Dumnezeu nu este egoist. Chiar aşa păcătoşi cum sunt oamenii, El le oferă binecuvântări nenumărate. Oridecâteori bem apă să ne gândim la destinul pe care vrea Dumnezeu să-l avem: veşnicia)

Imn 214 IC: Vesel saltă…

Dar ce putem învăţa de la plante?

Apoi Dumnezeu a zis: ”Să dea pământul verdeaţă,
iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod
după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ”
Şi aşa a fost.
Gen. 1,11.

Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii:
ei nu torc, nici nu ţes.
Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui,
n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.
Luca 12, 27.

Cel fără prihană înverzeşte ca finicul,
şi creşte ca cedrul din Liban.
Ps. 92, 12.

Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul,
şi a cărui nădejde este Domnul!
Căci el este ca un pom sădit lângă ape,
care-şi întinde rădăcinile spre râu;
nu se teme de căldură, când vine,
şi frunzişul lui rămâne verde;
în anul secetos nu se teme,
şi nu încetează să aducă roadă.
Ieremia 17, 7-8.

Tot aşa, orice pom bun face roade bune,
dar pomul rău face roade rele.
Pomul bun nu poate face roade rele,
nici pomul rău nu poate face roade bune.
Matei 7, 17-18.
Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul:
”celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii,
care este în raiul lui Dumnezeu”.
Apoc. 2,7.


PARABOLA CELOR TREI COPACI

Trăiau odată, pe un deal, împădurit, vreo trei copaci…
Şi-n dimineţile senine, cu cântece de pitpalaci,
Ei discutau despre speranţa şi visul lor cutezător…
Dar, hai să-I ascultăm, mai bine, şi să-nţelegem dorul lor:

“Prieteni”, spuse unul care avea un aer mai select…
“De stau asa şi mă gândesc, cred că ar fi cel mai correct,
Să îmi dau trunchiul la tăiat, să mă transform într-o cutie
Care ascunde cea mai mare comoară din împărăţie!”  

Copacul doi, simţind că este, de-al său coleg, cam provocat
Răspunse: “Mă visez, prieteni, corabie pa Ararat!
Un TRANSATLANTIC prin furtună… Să spună lumea despre mine
Că am fost singura salvare pentru prinţese şi regine.”

Al treilea n-a fost mai prejos…La rândul său a luat cuvântul şi a rostit:
“Eu vreau să cresc cât apele şi cât pământul
Ca oamenii privind miraţi la frunze şi la trunchiul meu
Să strige, cât îi ţine gura, ca MARE ESTE DUMNEZEU!”  

Şi după ani, s-a întâmplat, că în pădurea vorbitoare
Veniră tăietori de lemne şi au adus cu ei topoare;
Şi unul s-a oprit de-odată în dreptul primului copac
Şi a-nceput să taie trunchiul, cu lovituri de…”poc” şi … “pac”…

Copacul chiar s-a bucurat gândindu-se că în sfârşit
Are ocazia să-şi vadă visul de aur, împlinit.
Alt tăietor, tot căutând un arbore mai arătos
Descoperi pe cel de-al doilea şi l-a tăiat… Era frumos.  

Şi spuse omul: “Ce copac!... Ce trunchi puternic, fibre tari!
Acesta-i bun pentru corăbii… E rezistent la valuri mari!”
Copacul nostru a zâmbit spre obositul tăietor
Crezând că a sosit momentul să se transforme în vapor.

Când tăietorii au ajuns la cel de-al treilea pom marcat,
Acesta, speriat la culme, s-a aşezat pe tremurat
Şi frunza a-nceput să-i cadă de-atâta mare întristare…
Văzând cum visul său feeric, sub un topor de fier, dispare.  

Sus, în cetate, au ajuns buştenii noştri vorbitori
Şi-au fost vânduţi la preţuri bune, desigur, celor doritori…
Primul ajunse la tâmplar şi aştepta cu voioşie
Ca meşterul să îl transforme, în ce-a visat, într-o cutie.  

Tâmplarul, chiar l-a prelucrat într-o cutie frumuşică
În care pune omul paie… Adică într-o iesle mică…
Apoi a pus, uşor, în ea un braţ de fân de pe răzoare
Şi-a aşezato-n colţ, în staul, ca pe-o cutie oarecare.

Bietul copac!... să-i plângi de milă… Ce a visat!... Ce devenise!...
E foarte clar că împlinirea nu era chiar ce îşi dorise.
Copacul doi, împărtăşea, pe undeva aceeaşi soartă….
Nu ajunsese un vapor modern, ci doar o simplă barcă.

Dacă cei doi copaci avură măcar o întrebuinţare
Cu cel de-al treilea, însă, soarta era prea neîndurătoare.
Omul ce l-a cărat acasă, cu trudă şi cu istovire,
L-a aşezat într-un depozit, şi l-a lăsat în părăsire.

Şi anii au trecut pe rând, aşa cum trec de obicei…
Cei trei copaci se resemnară cu simplul vis că sunt… iudei!
Numai că într-o zi se-ntâmplă un lucru nemaipomenit:
În staul, unde era ieslea, un soţ şi soaţa, s-au oprit.

Femeia a născut  acolo un Prunc cu obrăjori de mac,
Şi-apoi L-a aşezat în paie, în ieslea primului copac.
Abia atunci copacul nostru, cu ochi în lacrimi, a-nţeles
Că e caseta preţuită, pentru un Prinţ din Univers.

Au mai trecut treizeci de ani… Nişte pescari plecau pe mare
Cu barca din al doilea pom; era o zi mai fără soare…
Şi iată, Unul obosit de-atât efort, de-atâta trudă,
A adormit profund, sărmanul, cu fruntea pe o mreajă udă…

Şi s-a pornit ca din senin, furtuna…
Valuri agitate loveau cu nervi corăbioara…
Cu inimile disperate toţi marinarii au ţipat şi L-au trezit pe adormit…
“Hai, scoală frate, şi ne-ajută că, iată, … ne-am nenorocit!”

S-a ridicat Isus în barcă şi a strigat către furtună,
A certat valurile aspre şi a-ndreptat spre cer o mână…
Şi dintr-o dată tot seninul şi toată liniştea din lume
A coborât în barca mică… Şi lemnul spuse: “Ce minune!”

Copacul nostru, ce-a dorit să fie arcă de iubire,
Pentru întâia oară-n viaţă simţii în sine împlinire…
“Când e Isus prezent pe punte, să fie barcă sau canoe,
Ajungi cu mult mai importantă decât corabia lui Noe!”

Peste un an sau poate doi, un om şi-a amintit că are,
Într-un depozit de buşteni, un lemn dintr-o esenţă tare…
Şi la comanda unor preoţi şi la îndemnul unui Duce,
L-a finisat cu grijă mare şi a făcut din el o cruce.
Copacul trei s-a întristat… A vrut să crească tot mai mare
Şi a ajuns numai o cruce de chinuire şi teroare…
Dar iată crucea se înalţă şi creşte, creşte din pământ
Pe vârful dealului Golgotei şi prins de ea stă CEL Prea Sfânt!  

Şi privind oamenii la cruce şi la Hristosul ce murea
A înţeles copacul care, să fie mare îşi dorea
Că-n vremea ce avea să vină, popoarele din patru părţi,
O să vorbească despre dânsul şi o să scrie multe cărţi.

Apoi a început a plânge când a văzut cum plânge cerul
Şi mamele şi ucenicii şi a-nţeles mai mult misterul…
Îmbrăţişând la piept durerea, sorbind suspinul cel mai greu,
Şi om şi lemn spre cer strigat-au că MARE ESTE DUMNEZEU!...

MORALA:
Atunci când visul tău de aur pare o lume de poveşti
Sau când dorinţa vieţii tale nu se-mplineşte cum doreşti,
Se merită să ai răbdare şi… absolvind a vieţii şcoală,
Să crezi că Dumnezeu lucrează o împlinire ideală.   

Jercan Dănuţ Alexandru – ( după o idee de Howard Balley )

Sugestie: După ce mai mulţi copii sau tineri au prezentat aceste versete, cei prezenţi în sală vor răspunde la întrebarea unui copil: Ce ne învaţă plantele despre Dumnezeu?
(1.    Totul este făcut pentru a oferi. Legea slujirii este întipărită pe fiecare plantă. 2. Totul este aşa de frumos. După cum lui Dumnezeu Îi place frumosul la fel copiilor Săi ar trebui să le placă)



Dar ce învăţăm de la păsări şi animale ?

Uitaţi-vă la păsările cerului:
ele nici nu semănă,
nici nu seceră,
şi nici nu strâng nimic în grânare;
şi totuşi
Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.

Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ?
Matei 6, 26.

Ca vulturul care îşi scutură cuibul,
zboară deasupra puilor,
îşi întinde aripile, îi ia,
şi-i poartă pe penele lui:

aşa a călăuzit Domnul
singur pe poporul Său.
Deut. 32, 11-12.

Sugestie: După ce mai mulţi copii sau tineri au prezentat aceste versete, cei prezenţi în sală vor răspunde la întrebarea unui copil: Ce ne învaţă păsările şi animalele despre Dumnezeu? (să trăim fără îngrijorare punându-ne încrederea în El)

Dar ce învăţăm de la stele şi celelalte planete din univers?

Ale Domnului, Dumnezeului tău,
sunt cerurile şi cerurile  cerurilor,
pământul şi tot ce cuprinde el.
Deut. 10, 14.

Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel,
El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor,
trece cu măreţie pe nori.
Deut. 33, 26.

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului,
şi cei ce vor învăţa pe mulţi
să umble în neprihănire
vor străluci ca stelele,în veac şi în veci de veci.
Daniel 12, 3.

Sugestie: După ce mai mulţi copii sau tineri au prezentat aceste versete, cei prezenţi în sală vor răspunde la întrebarea unui copil: Aşadar, de acum înainte, când privim la cerul înstelat la ce să ne gândim? Ce ne învaţă toate acestea despre Dumnezeu?
(Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, El este atotputernic.
Dacă voi fi credincios, într-o zi voi străluci ca o stea în universul lui Dumnezeu)



Imn 263 IC: Ştii tu, oare, câte stele?

< Anterior		Următor >