LĂUDAŢI PE DOMNUL!

Material pregătit de Szász Géza
Asistent Director Companioni, Conferinţa Transilvania de Sud


Texte biblice: Psalmii 147: 1-7.12.

Cor: 49/100 Laudă astăzi pe Domnul

Texte biblice: Psalmii 95,3-6; 100,3.4

Cântare cu toată sala: 5/100 Tată iubit, Te-adorăm cu bucurie

Citat din scrierile EGW: Credinţa este dovada creştinismului. - Când primiţi ajutor şi vă simţiţi încurajaţi, cântaţi şi lăudaţi - L pe Dumnezeu. Vorbiţi cu Dumnezeu. Astfel, veţi deveni prietenii lui Dumnezeu. Vă veţi baza pe El şi veţi primi o credinţă care se va manifesta, indiferent dacă trăiţi sau nu sentimentul că sunteţi în siguranţă. Aduceţi - vă aminte că sentimentele nu constituie o dovadă a faptului că sunteţi creştini. Credinţa în El constituie prin ea însăşi o dovadă incontestabilă că sunteţi copii ai lui Dumnezeu. El nu vă va dezamăgi niciodată. (Minte Caracter si Pers. vol. 2, cap. 58.)

Cor: 6/100 Slăvesc pe Dumnezeu


Poezie:             MULŢUMIRE        (Iacob Coman)

Doamne,
Îţi mulţumesc pentru că şi numele meu
S-a scris într-un registru pe această planetă.
Îţi mulţumesc pentru că seara
Mă laşi să adorm,
Ne uitând ca dimineaţa să mă chemi
La viaţă

Doamne,
Îţi mulţumesc că şi pentru numele meu
Ai îngăduit crucificarea Inimii Tale.
Îţi mulţumesc, pentru că zilnic
Îmi umbreşti popasurile,
Ne uitând ca în taină să mă chemi,
La mântuire.

Doamne,
Îţi mulţumesc că şi numele meu
Vrei să - L scrie în cărţile din ceruri.
Îţi mulţumesc pentru că în fiecare ceas
Mă nelinişteşti cu întrebarea:
Eşti gata?

Da Doamne!
Îţi mulţumesc că prin Tine pot fi gata,
Şi numele meu va rămâne în cărţile Tale.
Îţi mulţumesc că-n fiecare clipă
Aud vocea îngerilor Tăi ce-mi spun:
Ridică-te oştean, mai e puţin,
O clipă.
Îţi mulţumesc Doamne…

Piesă muzicală: La alegere liberă

Texte biblice: Ier. 20,11.13

Cor: 7/100 Slavă, slavă Celui Sfânt

Texte biblice: Psalmii105,2.3

Cântare cu toată sala: 4/52 Un nume ca al nimănui

Citat din scrierile EGW: Dumnezeu este descoperit în Cuvântul Său. "Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Rom. 15, 4). "Şi iarăşi lăudaţi pe Domnul, toate Neamurile; slăviţi-L toate noroadele. Tot astfel zice şi Isaia: "Din Iese va ieşi o rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El". (FE 431)

Cor: 9/52 Spre Cel din slăvi înalţ a mea cântare


Poezie:         CÂT M-AI IUBIT ŞTIU NUMAI EU    (Benone Burtescu)

Cât e înalt şi cât e zare
Fiinţe-n cer şi pe pământ
Cunosc puterea Ta cea mare
Şi spun cît eşti de drept şi sfânt,
Dar mai frumos e cântul meu,
Cât m-ai iubit ştiu numai eu.

Tu sui genezele-n lumină
Splendori ce nu se mai sfârşesc,
Orice făptură Ţi se-nchină
Din neam ceresc sau pământesc,
Dar şi mai fericit mereu
Cât m-a iubit ştiu numai eu.

Şi lumi de lumi se-ntrec să spună
Din cer în cer cât eşti de bun,
Se risipesc şi se adună
Pe măreţii ce nu apun,
Dar e ceva ce-i doar al meu
Cât m-ai iubit ştiu numai eu.

Alerg ‘naintea slavei Tale
Ca zorii pe rotund de zări,
Buchetul meu de osanale
Pe-abia trezite depărtări;
Dar mai frumos repet mereu,
Cât m-a iubit ştiu numai eu.

Piesă muzicală: La alegere liberă (solo)

Texte biblice: Psalmii 146,1-3; 148,1-3

Cor: 12/52 Laudă suflete pe Domnul

Texte biblice: Filipeni 4,4

Cântare cu toată sala: 11/52 Atâta har, ce minunat

Citat din scrierile EGW: "Lăudaţi pe Domnul căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci" (Ps. 106,1). Cuvintele acestea răsunau triumfător, în timp ce tot felul de instrumente, împreună cu strigăte de osana, însoţeau cântarea. Templul era centrul bucuriei tuturor. (HLL, cap. 49)

Cor: 19/52 Doamne, câtă suferinţă este astăzi pe pământ


Poezie:                SPUNEŢI            (Daniel Chirileanu)

Sunt glasul Celei care strigă în pustie
Să ştie toţi prin văi ce-şi caută cărări
Şi truditorii visului de veşnicie
Că-şi cerne vremea ultima solie-n zări.

Sunt glasul Celui care trece cu iubire
Din poartă-n poartă, printre gânduri, neprimit,
Acela risipind prin târguri izbăvire
Şi peste tot, în orice timp, negăzduit.

Sunt glasul Celui Nesfârşit spre fiecare
Pregătitor de drum şi călător prin hău
Neodihnit ca orice altă căutare
Şi izgonit în faţa orişicărui rău.

Sunt strigătul de dor al Celui de pe cruce
Către atâţia fii risipitori, bătuţi
Purtaţi de timp şi înşelaţi la vreo răscruce
Să se întoarcă orişiunde-ar fi pierduţi.

Sunt glasul în pustiu, al Celui care vineri
Deschideţi drumul către inimi viscolit
Prin vise treceţi dorul neoprit spre mâine
Şi spuneţi tuturor că-n zori Isus va fi venit.






Cor: 23/52 Voi, creştini, sculaţi, steagul ridicaţi


În loc de predică:         „Lăudaţi pe Domnul”

„Tot ce are suflare să laude pe Domnul.” S-a gândit vreunul dintre noi aşa cum se cuvine pentru cât de multe lucruri trebuie să fim recunoscători? Ne amintim de faptul că îndurările lui Dumnezeu se înnoiesc în fiecare dimineaţă şi credincioşia Lui ţine în veci? Recunoaştem dependenţa noastră de El şi ne exprimăm recunoştinţa pentru toate darurile Sale? Sau, din contră, prea adesea uităm că orice ni se dă bun şi „orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”?
De câte ori aceia care sunt sănătoşi uită de îndurările minunate care le sunt date continuu, zi de zi, an după an? Ei nu aduc nici un cuvânt de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. Dar atunci când vine suferinţa, îşi aduc aminte de Dumnezeu. Dorinţa puternică de refacere a sănătăţii conduce la rugăciune stăruitoare, şi lucrul acesta este drept. Dumnezeu este refugiul nostru atât când suntem bolnavi, cât şi atunci când suntem sănătoşi. Dar mulţi nu lasă cazurile lor în seama Lui; ei încurajează slăbiciunea şi boala, îngrijorându-se. Dacă ar înceta să se plângă şi s-ar ridica mai presus de deprimare şi tristeţe, atunci vindecarea ar fi mult mai sigură. Ei trebuie să-şi aducă aminte cu multă recunoştinţă cât de mult s-au bucurat de binecuvântarea sănătăţii, iar dacă acest preţios bine le va fi redat, ei n-ar trebui să uite că au obligaţii reînnoite faţă de Creatorul lor. Când cei zece leproşi au fost vindecaţi, numai unul s-a întors să caute şi să găsească pe Isus şi să-I dea slavă. Să nu fim ca cei nouă leproşi nechibzuiţi, ale căror inimi au fost neatinse de mila lui Dumnezeu.
Dumnezeu este dragoste. El are grijă de creaturile cărora El le-a dat viaţă. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de oricine se teme de El.” „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” Ce privilegiu preţios este acesta, să fim fii şi fiice ale Celui Prea Înalt, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Hristos! De aceea, să nu jelim şi să nu ne întristăm, pentru că în această viaţă nu suntem scutiţi de dezamăgiri şi suferinţe. Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să trecem prin încercări şi să ne acceptăm crucea şi să bem cupa amară, să ne amintim că mâna Tatălui este aceea care o ţine la buzele noastre. Să ne încredem în El în întunericul nopţii şi în lumina zilei. Nu putem crede noi oare că El ne poate da tot ce este spre binele nostru? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Chiar în noaptea suferinţei, cum putem refuza să înălţăm inima şi glasul în laude pline de recunoştinţă, când ne amintim de iubirea exprimată faţă de noi pe crucea Golgotei?
Ce subiect de meditaţie este jertfa pe care Domnul Isus o face pentru păcătoşii pierduţi! „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Cum vom aprecia binecuvântările care au fost puse astfel la dispoziţia noastră? Putea oare Domnul Hristos să sufere mai mult? Putea El oare să ne asigure binecuvântări mai abundente? Nu se va topi până şi cea mai împietrită inimă, atunci când ne amintim că de dragul nostru El a părăsit fericirea şi slava cerului şi a îndurat sărăcia şi ruşinea, cruzimea suferinţei şi o moarte teribilă? Dacă El nu ne-ar fi deschis, prin moartea şi învierea Sa, uşa speranţei, n-am fi cunoscut nimic altceva decât groaza întunericului şi mizeria disperării. În starea noastră prezentă, aşa favorizaţi şi binecuvântaţi cum suntem, nu ne putem da seama din ce adâncuri am fost scăpaţi. Noi nu putem măsura cât de mult mai profunde ar fi fost suferinţele noastre, cât de mult mai mari ar fi fost durerile noastre, dacă Domnul Hristos nu ne-ar fi cuprins cu braţul omenesc al simpatiei şi iubirii Sale şi nu ne-ar fi înălţat.
Noi ne putem bucura în nădejde. Mijlocitorul nostru este în Sanctuarul ceresc, pledând în favoarea noastră. Prin meritele Sale, noi avem iertare şi pace. El a murit ca să ne poată spăla păcatele, să ne îmbrace cu neprihănirea Sa şi să ne facă gata pentru societatea cerului, unde putem locui totdeauna în lumină. Scumpe frate, scumpă soră, când Satana vă umple mintea cu deznădejde, tristeţe şi îndoială, rezistaţi sugestiilor lui. Spune-i despre sângele lui Isus care ne curăţeşte de orice păcat. Singur nu te poţi salva de sub puterea ispititorului, dar el tremură şi fuge atunci când sunt implorate meritele acelui sânge preţios. Apoi nu vei accepta plin de recunoştinţă binecuvântările pe care Isus le revarsă? Nu vei bea cupa mântuirii pe care ţi-o întinde El şi nu vei chema Numele Domnului? Nu da pe faţă neîncredere în El, în Acela care te-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată! Nu întrista nici chiar pentru un singur moment inima milostivă a Mântuitorului, prin necredinţă. El veghează cu cel mai mare interes progresul tău pe calea spre ceruri; El vede eforturile tale pline de zel; reţine căderile şi revenirile tale, speranţele şi temerile tale, luptele şi biruinţele tale.
Oare toate exerciţiile noastre devoţionale să constea numai în a cere şi a primi? Să ne gândim oare totdeauna la nevoile noastre şi niciodată la ceea ce primim? Să fim oare primitori ai milei Sale şi niciodată să nu-L lăudăm pentru ce a făcut El pentru noi? Noi nu ne rugăm prea mult, dar suntem prea zgârciţi pentru a-I aduce mulţumiri. Dacă iubirea plină de bunătate a lui Dumnezeu cere mai multă mulţumire, recunoştinţă şi laudă, noi ar trebui să avem mai multă putere în rugăciune. Vom abunda mai mult şi tot mai mult în iubirea lui Dumnezeu şi vom avea mai multă laudă să-I aducem. Voi, cei care vă plângeţi că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile, schimbaţi ordinea prezentă a lucrurilor şi amestecaţi lauda cu cererile voastre. Atunci când vă veţi gândi la bunătatea şi mila Sa, veţi constata că El va lua în considerare nevoile voastre.
Rugaţi-vă, rugaţi-vă cu ardoare şi fără încetare, dar nu uitaţi să aduceţi laude. Este de datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să-I apere caracterul. Voi puteţi să preamăriţi pe Domnul; puteţi să arătaţi puterea harului Său susţinător. Sunt mulţimi care nu apreciază marea iubire a lui Dumnezeu şi nici divina împreună simţire a lui Isus. Mii privesc chiar cu dispreţ harul nemăsurat arătat în planul de mântuire. Nu toţi aceia care sunt părtaşi al acestui mare plan de mântuire sunt clari în această problemă. Ei nu cultivă inimi recunoscătoare. Dar tema răscumpărării este una la care îngerii doresc să privească; ea va fi ştiinţa şi cântecul celor răscumpăraţi, în decursul veacurilor fără sfârşit ale veşniciilor. Nu merită acum o analiză şi o studiere atentă? Să nu lăudăm oare pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul şi cu vocea „pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor?”
Lăudaţi pe Domnul în adunarea copiilor Săi. Când Cuvântul Domnului s-a adresat evreilor din vechime, porunca era: „Şi tot poporul să răspundă: 'Amin'„. Când chivotul legământului a fost adus în cetatea lui David şi un psalm de bucurie şi triumf a fost cântat, „şi tot poporul a zis: 'Amin!'„, era o dovadă a faptului că ei au înţeles cuvântul rostit şi s-au alăturat în închinarea adusă lui Dumnezeu.
Există prea mult formalism în serviciile noastre religioase. Domnul doreşte ca slujitorii Săi care predică Cuvântul să fie plini de energie prin Duhul Său cel Sfânt, iar poporul care aude să nu stea într-o indiferenţă somnolentă sau cu o privire absentă, nedând nici un răspuns la ceea ce s-a spus. Impresia care se face astfel celui necredincios nu este decât nefavorabilă pentru religia lui Hristos. Aceşti pretinşi creştini nepăsători şi întunecaţi nu sunt lipsiţi de ambiţie şi zel atunci când sunt angajaţi în afaceri lumeşti; dar lucrurile de importanţă veşnică nu-i mişcă profund. Vocea lui Dumnezeu prin solii Săi poate să fie un cântec plăcut, dar avertizările Sale sacre, mustrările şi încurajările i-au paralizat. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu sunt rostite în urechi de plumb şi la inimi împietrite şi neimpresionabile. Trebuie să fie comunităţi trezite, active, pentru a-i încuraja şi susţine pe slujitorii lui Hristos şi a-i ajuta în lucrarea de salvare de suflete. Acolo unde comunităţile umblă în lumină, acolo va fi bucurie şi răspunsuri din inimă şi cuvinte pline de laudă şi bucurie.
Dumnezeul nostru, Creatorul cerurilor şi al pământului, declară: „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte”. Tot cerul este unit în a aduce laudă lui Dumnezeu. Să învăţăm acum cântecul îngerilor, ca să-l putem cânta atunci când ne vom alătura oştirilor strălucitoare. Să spunem şi noi împreună cu psalmistul: „Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi”. „Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă”. (5T)

Cor: 25/52 Drumul sfintelor victorii

Întrebări pt. discuţii: Ce fac de obicei oamenii când nu - L laudă pe Dumnezeu?
De ce trebuie să exprimăm sentimentele noastre faţă de Mântuitorul nostru?
Ce efect are asupra noastră, dacă noi suntem lăudaţi?

< Anterior		Următor >